Până în ziua de azi am vie amintirea tuturor detaliilor unei picturi vechi dragi pe care mama mea a agățat-o în camera mea din copilărie. Era cu o fetiță îmbrăcată cu o rochie albă împodobită cu dantelă, ținând un coș plin cu flori lângă ea. Chiar sub imagine era versetul din Biblie „Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (Ps. 19:14 VDC).

Nu pot să spun câte ore m-am uitat la fiecare detaliu încâlcit al acelei picturi, cugetând și memorând acel verset – însușindu-mi-l. Ceva atât de simplu ca un verset din Scriptură agățat pe pereții din camera mea a impregnat Scriptura și în pereții inimii mele. Acum că sunt mama a doi fii iubiți remarc același spirit de observație ascuțit la ei. Îmi doresc ca în mod deliberat să pun înaintea lor un ospăț al lucrurile bune, adevărate și frumoase în lumea aceasta. Vedeți, prieteni, noi suntem păzitorii acestui spațiu sacru pe care îl numim acasă.

O însărcinare sacră

Recent am descoperit un bulgăre de aur în Tit 2, unde Pavel le încurajează pe femeile mai în vârstă să le învețe pe cele mai tinere „să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu” (v.5 VDC).

Pe măsură ce am început să despic acest pasaj, Domnul a scos în evidență sintagma „să-și vadă de treburile casei”. Cel mai adesea când ne gândim la a fi gospodine, ne gândim automat că înseamnă îngrijirea și curățarea celor patru pereți între care locuim, iar aceasta este cu siguranță necesar și adevărat. Suntem chemate să avem grijă de treburile casnice și să cultivăm o atmosferă a frumuseții, păcii și curățeniei pentru toți cei ce trăiesc în casa noastră. Totuși, pe măsură ce am săpat puțin mai adânc, am ajuns la o înțelegere care a transformat această frază și sarcină la care sunt chemată ca femeie, soție, mamă și gospodină.

Cuvântul grecesc pentru „gospodină” din acest pasaj este oikourgos (oi-kür-go’s) care înseamnă gardian sau a avea grijă. În esență, acest pasaj scoate în evidență că suntem chemate să fim niște femei care își protejează inimile și casele – și inimile celor care ne-au fost încredințați – împotriva săgeților arzătoare ale dușmanului.

Revendicarea acestor case pământești care ne-au fost date este un act de sfidare la adresa răului din această lume. Și o parte din păstrarea sferei de influență care ni s-a încredințat este să fim conștiente, veghetoare și să protejăm cu băgare de seamă ce intră pe porțile caselor noastre.
Locurile pe care suntem chemate să le îngrijim vor arăta cu totul diferit în funcție de sezonul din viață în care Domnul ne-a pus. El a dat intenționat fiecărei femei o zonă pe care să o păstreze și să o cultive. Indiferent dacă casa ta este o cameră de cămin studențesc, un dormitor sau un loc plin de tropăitul unor piciorușe mici, noi suntem chemate să fim păzitoarele casei noastre – chiar dacă vorbim doar de casa inimii noastre (vezi Proverbe 4:23).

Dacă vei căuta cuvântul „păzitor” în dicționar vei găsi că mai înseamnă și tutore, custode, administrator, protector, apărător, gardian, păstor. Expunerea semnificației fiecăruia dintre aceste cuvinte m-a uimit pe măsură ce realizam viziunea pe care Pavel o definește în Tit 2 în legătură cu sarcina noastră sacră.

Dragi mame, noi suntem tutorii cărora li s-a dat marea responsabilitate de a păzi ceva de cea mai mare valoare – sufletele eterne ale copiilor noștri. Noi suntem custozii care păzim ochii, urechile, inimile și mințile lor. A fi custode presupune să fim selective, să furnizăm cel mai pur, mai plin de semnificație și mai bogat sol pentru creșterea puieților noștri delicați. Suntem păzitoare pentru că ținem departe influențele și atitudinile care pătează inimile și mințile fragede ale copiilor noștri. Pe măsură ce „păzim”, de asemenea turnăm imensa bogăție a lui Hristos în inimile lor și în casele noastre, astfel încât mireasma Domnului să fie evidentă pentru copiii noștri și pentru toți cei ce intră în casele noastre.

Păzirea inimilor și caselor noastre

În calitate de mamă deseori mă întreb: Ce permit să intre în inima și mintea copilului meu ? Cu ce îmi „hrănesc” copilul din punct de vedere spiritual ? Este ceva ce intră între pereții casei mele care nu ar trebui să fie aici ? Sunt toate lucrurile care au loc aici pure, minunate, lăudabile, onorabile, drepte și adevărate ?
Să merg mai departe? Ar trebui să ne întrebăm același lucru despre noi înșine. Ce permitem să intre în inimile și mințile noastre ? Sufletele iscoditoare pe care suntem chemate să le administrăm vor imita modul în care noi trăim. Putem spune cu sinceritate „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni 11:1 VDC)?

Pe măsură ce am continuat să cercetez Scriptura am dat peste o altă fațetă a ceea ce înseamnă să fii un „paznic”. Preoții însărcinați cu păzirea porților aveau ca sarcină să se asigure că nimic necurat nu intra în Casa lui Dumnezeu. Noi, în calitate de femei, avem sarcina de a păzi porțile. Trebuie să stăm de pază și să nu permitem infiltrarea veacului acestuia în casele noastre. Prin harul și călăuzirea Domnului, ni s-a încredințat sarcina de a nu lăsa nimic nesfânt să intre. Suntem gardienele caselor lui Dumnezeu – ale noastre, ale soților noștri și ale copiilor noștri – pentru că noi suntem templele lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 3:16-17 ; 6:19-20).

În cele din urmă nu ne putem proteja copiii complet de păcatul care a pătruns în lume, dar putem să îi îndreptăm spre Cruce. Avem onoarea și capacitatea de a-i acoperi – cu rugăciune, încurajare și dragoste. Pe parcursul suișurilor și coborâșurilor care au loc în ritmul zilelor noastre, putem să turnăm din mireasma lui Isus în copiii noștri, permițând luminii să biruiască în întuneric, în timp ce insuflăm dragoste pentru Tatăl luminilor în inimile și mințile lor.

Citatul acesta din cartea Pași spre cer surprinde frumos această idee: „Cea mai bună cale de a învăța pe copii credința este să legi fiecare lucru mic din viața de zi cu zi a copilului cu Viața Divină care dă un sens tuturor lucrurilor”.

Sugestii pentru protecția casei

Meditați și memorați Scriptura împreuna. Umple-ți casa și inimile care locuiesc sub acoperișul ei cu adevărul. Permite-i să îți înnoiască mintea așa cum scrie în Romani 12:2, „ Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (NTLR). O bună temelie a adevărului ne permite să identificăm falsificările din această cultură ostilă în care trăim.
Învinge răul prin bine. Unde domnește bunătatea răul nu are loc (vezi Romani 12:21).

Biruiește întunericul cu povestiri care formează sufletul și cu obiecte de artă care provoacă mintea, acompaniate de cuvinte bogate în adevăr care atrag privirea în sus. Să ne acordăm inimile la cântece pline de adevărul Evangheliei. Și să cultivăm o atmosferă de iubire, după modelul Domnului nostru Isus Hristos.
Gustați și vedeți. „ Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Ps. 34:8). Îl putem gusta și vedea pe Hristos pe măsură ce privim la harul Lui care se face văzut în cotidian. Copiii noștri Îl pot simți pe Hristos în căldura îmbrățișării tandre a mamei. Ei pot gusta bunătatea Lui într-o plimbare cu familia pe câmp și pot vedea dragostea lui Hristos pentru Biserică atunci când văd că tatăl și mama lor se iubesc unul pe altul în mod sacrificial. Cum spunea un autor : „Propriile noastre vieți și povești devin o întruchipare a marii Lui frumuseți”.

Chemarea noastră ca „păzitoare” este inspirată și împuternicită de Evanghelie și avem nevoie ca Hristos să meargă înainte și în spatele nostru. Un frumos adevăr care îmi întărește inima este că, în marea Sa providență, El ne-a oferit tot ce avem nevoie ca să putem împlini sarcina pe care El ne-a dat-o (vezi 2 Petru 1:3). Să fim echipați înseamnă să fim complet înzestrați pentru orice lucrare bună (vezi 2 Corinteni 9:8). Prieteni, El nu ne cheamă la ceva pentru care nu ne-a echipat deja cu generozitate să putem face, pe măsură ce ne sprijinim pe El. Noi nu ne bazăm pe puterea noastră, ci pe harul Lui care ne echipează. Ce adevăr liniștitor și ce dar plin de speranță!

Dorința inimii mele este ca noi să prețuim această chemare sacră de a administra aceste suflete prețioase și eterne. Să le creștem în frica și îndemnul Domnului. Să le învățăm să păstreze căi curate, sfinte și nepătate în lumea aceasta murdară. Și fie ca noi, în calitate de păzitoare ale caselor noastre, să ne ridicăm prin puterea harului Domnului și să creștem o generație complet predată și pusă deoparte pentru El.

Autor: Brooke Kinabrew

Sursa : https://setapartgirl.com/keepers-at-home/

Traducător: sora C. P.