Cum să ne ferim de bârfă

Respectând pe ceilalți cu orice cuvânt de Leslie Ludy Limba este un rău greu de controlat, plin de venin ucigător. Cu ea, putem binecuvânta pe Dumenzeu. Din aceași gură pot veni atât binecuvântări cât și blesteme. Fraților, nu așa ar trebui să stea lucrurile. (Iacov 3:8-10) Dacă îmi este ușor să vorbesc despre eșecurile și…

Fiică preaiubită

„Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” – Ieremia 31:3 Aerul cald foșnea, în timp ce culorile șterse ale toamnei erau iluminate de soarele de după-amiază. Purtate de vânt, frunzele colorate dansau și se răsuceau, întorcându-se la locul lor de odihnă, pe pământ. Melodia relaxantă a saxofonului adia pe terasa…

5 întrebări pe care fetele ar trebui să și le pună înainte de a posta un selfie

Aveam 13 ani, iubeam viața și încercam cu disperare să atrag atenția unui anumit băiat. După o săptămână plină în tabăra bisericii, stăteam în curtea de sport așteptându-mi părinții să vină să mă ia. Știam că în orice moment mașina va intra în parcare, așa că trebuia să acționez repede. Cu un nod în stomac…

Reflectând radierea Lui

O perspectivă biblică asupra frumuseții fizice Stăteam emoționată într-un mic grup adolescente, privind către o blondă frumoasă, subțirică,ce își ocupa locul ei ce se afla în fața sălii. ”Cred că am văzut-o într-o reclamă la Cover Girl” îmi șoptește prietena mea Stacy pe un ton impresionat. Ne uitam cu invidie la pielea ei perfectă, make-upul…

Nu fi o femeie fără scop şi fără pasiune

Ea s-a schimbat: dintr-un nimeni, a ajuns un model de urmat in câteva luni. Ea nu era cu nimic mai presus de o fată simplă, însă viaţa ei a luat-o brusc într-o altă direcţie. Nimeni nu-i ştia numele. Dar acum, toţi cei din împărăţie ştiu exact cine este. Ei ştiu asta pentru că ea este…